BLOG DESPRE ORICE
”UN SINGUR PRIETEN RĂMÂNE NESCHIMBAT - CARTEA” - Konstantin Fedin
vineri, 8 februarie 2013
The Odd Life of Timothy Green (2012) - Official Trailer [HD]
Este un film extraordinar care mi-a luminat fiecare secundă petrecută în fața monitorului. Este un film epic ce merită toate premiile posibile.
Simon Toyne - un scriitor ce merita urmarit
Cele două romane publicate până în prezent, SANCTUS și continuarea acesteia CHEIA, sunt un real succes în categoria Fantasy. Ambele sunt publicate de editura ALLFA în seria Strada Ficțiunii. Simon Toyne s-a născut în anul 1969 la Cleethorpes, Marea Britanie. A studiat la Goldsmiths College din Londra și apoi a lucrat timp de 20 de ani în televiziune.
Citadela, sudul Turciei este un munte sălbatic ce adăpostește cel mai vechi lăcaș de cult al omenirii. Călugării acestui cult fac parte din secta Sanctus. Aceștia au în posesia lor cea ce ei numesc Sacramentul. Întreaga acțiune a cărții se învârte în jurul acestui lucru sfânt. Organizații secrete ce luptă contra acestei secte, personaje misterioase, acțiune rapidă care te ține în suspans. Este o carte ce merită toată atenția și pe care v-o recomand din toată inima.

Cheia este volumul doi din trilogia SANCTI. Acțiunea romanului este similară cu cea din SANCTUS urmând firul primului roman. Tensiunea nu mai este chiar atât de intensă dar firul poveștii ne ține totuși lipiți de carte până la finalul acesteia, lăsând loc pentru o continuare, sperăm noi, la fel de interesantă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)